Eu sunt Diavolul
Mi-am înfipt coasta-n Pamant să-mi ucid nemurirea!
Nu am putut şi ...
Din ea a crescut sămânţă de vierme, cu mâini şi picioare şi ură şi morţi
Şi sunt vii, Tată! Sunt vii, veninoşi şi mi-e scârbă şi urlu...
Urlu, Tată! Urlu în străfunduri a teamă şi singurătate!
... Sunt eu, Lucifer... Sufletul...
Uitasem... Uitasem că sunt şi că nu sunt
Lumină din Lumină şi suflet din Suflet
Uitasem, Tată, şi-am îngenucheat, şi am ţipat, şi am smuls-o din mine şi, iată...
Sunt înca viu...
A născut o floare... Coasta mea păcătoasă!
Şi din mâini mi-au zvâcnit arbori
Şi s-au înalţat la Tine, Tată, să îi mângâi... Şi ei n-au văzut!
Ai despicat cerul cu mana şi Ai înfipt-o-n pieptul meu ...
Să mângâi sufletul asta singur
Şi i-Ai mângâiat păcatul, şi l-Ai iertat, şi ei nu au vazut
Şi l-Ai smuls, Tată, l-Ai smuls din trupul ăsta bolnav
Şi l-Ai eliberat înapoi în sălbăticia fiinţei Tale...
A simţit! Am văzut! N-au auzit...
Mi-e scârbă... Mi-e scârbă!
Îmi acopăr urechile şi ochii, şi n-am destule mâini şi aripi încât să-mi ascund neputinţa
Şi mişuna, toţi, mişună a silă de ei înşişi şi de mine şi de tot.
Îmi este frig, şi mi-e foame şi sete de moarte.
Cutreier de-atât timp încat simt că-s viu,
Şi plâng şi mi-e foame şi sete de viaţă.
Sunt lumină în întunericul Tău şi întuneric în lumina mea...
Am obosit...
Ţi-am promis, Tată... Ţi-am promis vindecarea, şi iată!
Iată... Nu pot...
Îmi e ruşine, Tată, de Tine, de mine, de tot.
Şi Îmi e scârba de mine...
Nu Te mai simt ... Şi parc-aş vrea, parcă n-aş vrea...
Simt sânge şi ură şi tăişul cuţitului lor
Vorbe şi vorbe şi ganduri, şi eu... N-am nimic... Decât o coasta înfipta în Pământ
Iar Tu zâmbeşti etern şi neprihănit şi alb ... Iar eu sunt murdar şi-mi e rusine.
Văd negru... Iar ei nu văd nimic
Ei nu ştiu negrul şi roşul, ei ştiu decât culoarea
Dar nu ştiu cu ce note plânge sufletu-n mine, căci am promis... Şi am greşit...
Îmi e ruşine!
Tată! Îmi voi lua coasta înapoi
Să nu mai fiu murdar şi singur între viermi
Coasta mea i-a născut flori şi fluturi, iar ei... Au vrut să fie viermi!
Târâţi-vă! Târâţi-vă! Îmi e silă de voi... Şi vouă de mine... Ştiţi că-s mai curat
În murdaria-mi decât voi
Căci sunt murdar fizic...
un corp fara suflet...
Tata l-a luat la El şi-n mine plânge universul.
Da! Eu sunt Diavolul! Ştiţi voi ...
Când Tatăl meu zâmbeşte, neprihănit şi alb, îi plânge universul în vene...
Şi am strigat:
“Tată ! Tată ! Lasă-mă să-ţi fiu morfină, Tată!
Lasă-mă să urlu şi să plâng
Dar nu mai plange, Tată... Ei nu Te vad şi nu vor să ştie!
Dă-mi ura toată mie...”
Şi am ramas alb, înger şi singur între viermi...
0 comments:
Post a Comment