Pentru ca azi-noapte m-am regasit pe mine dupa saptamani de nebunie si uitare in care am oscilat intre ceea ce sunt si nu sunt. Daca vrei sa atingi absolutul in tine invata ca omul trebuie sa te accepte cu tot ceea ce nu esti, nu doar cu ceea ce esti, si sa te vada asa cum ai putea sa fi, si sa te repare, si sa te sustina, si sa nu astepte ca , in momentul imediat urmator, sa ii intorci gestul. Aceea este afacere, este un schimb echitabil.
Respectul, prietenia si dragostea nu sunt afaceri desi sunt privite ca atare. Dezamagirea este marginea prapastiei.
Uneori trebuie sa sari in gol, in asa fel incat sa-ti treaca totul prin fata ochilor, si sa te lovesti de fundul prapastiei, si sa zaci indurerat, si sa treaca altii pe langa tine razand si aruncand cu pietre, dar sa nu-i bagi in seama. Si, intr-un moment de nebunie crunta, sa te ridici, si daca nu te poti ridica sa te tarasti pana la perete, si chiar daca este plan si alunecos, sa il fortezi sa-ti nasca denivelari, si sa le apuci, si cu toata durerea fizica si emotionala, sa te tarasti pe verticala, in sus, pana cand ai ajuns la suprafata. Asta este invierea...
Unii renasc, eu inviez; este o simpla diferenta a ceea ce ti-ai permis sa inveti in durere versus ceea ce iti permiti sa inveti dupa ce ai supravietuit durerii. In timpul durerii ai ochii si mintea incetosate; nu face alegeri, pentru ca vei face alegerea gresita.
Lectia? Cine nu iti este alaturi atunci cand iti este mai rau nu merita sa fie langa tine atunci cand iti e bine. Prefer sa fiu singura decat inconjurata de oameni mincinosi. Ma simt bine cu mine. Am incheiat o prietenie foarte lunga anul trecut, am incheiat alta de aproape trei ani acum cateva zile. Ani de zile de prietenie nu inseamna nimic atunci cand omul stie doar a (ma) judeca. Suport pana cand nu mai suport. Nu exista discutie din punctul in care nu mai suport. Nu vreau sa existe. Oamenii nu invata, oamenii nu se gandesc la motive, la piedici, la aspiratii facute praf, oamenii n-au timp sa se gandeasca la motivatiile tale. Dar tu trebuie sa te gandesti la motivatiile lor. Ti se impune. E de la sine inteles. Nu!
Totul se aduna... nu poti cara si problemele tale, si pe ale lor, nu poti sa ii sfatuiesti chiar daca ai lacrimi in ochi pentru propriile tale neputinte ca, la o adica, atunci cand ceri ajutor, sa ti se raspunda ca "ar trebui sa incerci sa fii si tu normal" si sa iti fie chestionata fiecare problema sau alegere. Niciodata sa nu accepti asa ceva! Ti-am spus "alege intre sfatuitor si manipulator" si am sperat ca vei face alegerea corecta: manipulatorul. Asa, macar unuia din voi ii va fi bine: lui.
Prea multi se agata de mine pentru a se salva pe ei. Eu sunt omul cu sfatul, cu vorba buna, cu gluma... jonglez in cuvinte cu ce ma doare pentru ca altii sa poata sa rada. Eu de cine sa ma agat cand ma scufund? Tot de mine? Am urme de gheare si colti in carne.
O ora de meditatie si vezi o bucatica de univers, si vezi multe, si iti oboseste mintea, si nu-ti mai poti tine capul ridicat datorita vibratiei din frunte si nas, si, per total, din craniu. Apoi adormi... si n-ai dormit atat de bine de 3 saptamani, chiar daca dormi cocarjat, intr-un fotoliu vechi, cu o perna in brate. E cald si e liniste, si ti s-a curatat mintea de rau...
Este o cruzime a lumii sa nu te mai poti apropia de nimeni pentru ca toti mint, toti inseala, toti vor dar nu dau nimic la schimb atunci cand prietenia nu este afacere ci medicament...ani de zile, nu imediat...
Si eu mint, dar n-as minti niciodata pentru a rani un om, dar nici pentru a-i ascunde noroiul cu care-l improsca altii. Prefer sa-l pierd.
Oricum, s-a incheiat. E liniste si pace in sufletul meu, in sfarsit!
Respectul, prietenia si dragostea nu sunt afaceri desi sunt privite ca atare. Dezamagirea este marginea prapastiei.
Uneori trebuie sa sari in gol, in asa fel incat sa-ti treaca totul prin fata ochilor, si sa te lovesti de fundul prapastiei, si sa zaci indurerat, si sa treaca altii pe langa tine razand si aruncand cu pietre, dar sa nu-i bagi in seama. Si, intr-un moment de nebunie crunta, sa te ridici, si daca nu te poti ridica sa te tarasti pana la perete, si chiar daca este plan si alunecos, sa il fortezi sa-ti nasca denivelari, si sa le apuci, si cu toata durerea fizica si emotionala, sa te tarasti pe verticala, in sus, pana cand ai ajuns la suprafata. Asta este invierea...
Unii renasc, eu inviez; este o simpla diferenta a ceea ce ti-ai permis sa inveti in durere versus ceea ce iti permiti sa inveti dupa ce ai supravietuit durerii. In timpul durerii ai ochii si mintea incetosate; nu face alegeri, pentru ca vei face alegerea gresita.
Lectia? Cine nu iti este alaturi atunci cand iti este mai rau nu merita sa fie langa tine atunci cand iti e bine. Prefer sa fiu singura decat inconjurata de oameni mincinosi. Ma simt bine cu mine. Am incheiat o prietenie foarte lunga anul trecut, am incheiat alta de aproape trei ani acum cateva zile. Ani de zile de prietenie nu inseamna nimic atunci cand omul stie doar a (ma) judeca. Suport pana cand nu mai suport. Nu exista discutie din punctul in care nu mai suport. Nu vreau sa existe. Oamenii nu invata, oamenii nu se gandesc la motive, la piedici, la aspiratii facute praf, oamenii n-au timp sa se gandeasca la motivatiile tale. Dar tu trebuie sa te gandesti la motivatiile lor. Ti se impune. E de la sine inteles. Nu!
Totul se aduna... nu poti cara si problemele tale, si pe ale lor, nu poti sa ii sfatuiesti chiar daca ai lacrimi in ochi pentru propriile tale neputinte ca, la o adica, atunci cand ceri ajutor, sa ti se raspunda ca "ar trebui sa incerci sa fii si tu normal" si sa iti fie chestionata fiecare problema sau alegere. Niciodata sa nu accepti asa ceva! Ti-am spus "alege intre sfatuitor si manipulator" si am sperat ca vei face alegerea corecta: manipulatorul. Asa, macar unuia din voi ii va fi bine: lui.
Prea multi se agata de mine pentru a se salva pe ei. Eu sunt omul cu sfatul, cu vorba buna, cu gluma... jonglez in cuvinte cu ce ma doare pentru ca altii sa poata sa rada. Eu de cine sa ma agat cand ma scufund? Tot de mine? Am urme de gheare si colti in carne.
O ora de meditatie si vezi o bucatica de univers, si vezi multe, si iti oboseste mintea, si nu-ti mai poti tine capul ridicat datorita vibratiei din frunte si nas, si, per total, din craniu. Apoi adormi... si n-ai dormit atat de bine de 3 saptamani, chiar daca dormi cocarjat, intr-un fotoliu vechi, cu o perna in brate. E cald si e liniste, si ti s-a curatat mintea de rau...
Este o cruzime a lumii sa nu te mai poti apropia de nimeni pentru ca toti mint, toti inseala, toti vor dar nu dau nimic la schimb atunci cand prietenia nu este afacere ci medicament...ani de zile, nu imediat...
Si eu mint, dar n-as minti niciodata pentru a rani un om, dar nici pentru a-i ascunde noroiul cu care-l improsca altii. Prefer sa-l pierd.
Oricum, s-a incheiat. E liniste si pace in sufletul meu, in sfarsit!
